Uncategorized

Inceput de an scolar 2020-2021

Dragi elevi, stimati colegi și părinți,

          Ne cerem scuze pentru transmiterea întarziată a informațiilor legate de începutul anului școlar, întârziere justificata de dorința de a vă transmite informații cât mai complete.

Dacă anul școlar trecut s-a încheiat “altfel”, am sperat cu toții ca anul școlar 2020-2021 să înceapă în condiții normale. Situația  înregistrată la nivel planetar ne provoacă să începem și anul școlar în condiții deosebite, fără precedent în istoria învățământului. Sperăm că, împreună, vom reuși să parcurgem această perioadă și că vom găsi cele mai bune soluții pentru provocările acestei perioade.

Deschiderea anului școlar va avea loc luni, 14 septembrie 2020, fără organizarea unei festivități, însă cu măsuri și reguli noi, atât de intrare și ieșire în unitate, cât și de comportare pe parcursul programului, pentru elevi și personalul școlii.

Scenariul aprobat pentru școala noastră este scenariul galben, în care:

  • Elevii de la învățământul primar și elevii claselor a VIII-a vor participa integral la cursuri
  • Elevii claselor V-VII vor participa după scenariul hibrid

Luni, 14 septembrie 2020, elevii vor veni la școală după următorul program:

  • Clasa pregătitoare – ora 10.00
  • Clasele I-IV – ora 9.00
  • Clasele a VIII-a – ora 13.00
  • Clasele I-VII – ora 13.00

Dirigintele/învățătorul clasei va ține legătura cu părinții  pentru informări legate de deschiderea și organizarea cursurilor precum și alte situații sau noutăți ce apar pe parcurs. 

 Director,

Prof. Mariana Balan

Sari la conținut